Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Ultima oară când ne-am văzut într-un grup mare, a fost fix cu o zi înainte de a pleca spre Bucureşti, la un training pe democraţie participativă. De data aceasta întâlnirea voluntarilor a avut loc în Paşcani – locul unde ASIRYS s-a lansat de mai puţin de un an. Am ales strategic locaţia: o pizzerie liniştită, cu prize, fără prea mult fum de ţigară…    Ne plac şedinţele în locuri publice pentru că e o modalitate ingenioasă de a promova voluntariatul, proiectele de tineret, acţiunea, pe noi. Ca să înţelegeţi, vă invit să facem un exerciţiu de imaginaţie. Vizualizaţi un grup de 10 persoane, într-un bar-pizzerie,  care trebuie să lucreze la 5 proiecte simultan,  la aceeaşi masă, improvizată din alte 3 mai mici...  4-5 laptopuri, agende, pixuri, multe ceaiuri şi evident, tot felul de discuţii.  De obicei tinerii de la mesele vecine, care poate că au epuizat toate subiectele de discuţie şi se uită pe pereţi, ne observă! Unii se uită ciudat, altora le citeşti pe feţe semnul de într

În România nu ducem lipsă de oameni care îi critică pe cei din jur fără să ofere soluţii. Unul în plus nu strică. Dar dacă tot ar fi să iau la bani mărunţi situaţia actuală de pe mapamond, prefer să mă opresc de data asta asupra părţii pline a paharului şi să încerc să "critic constructiv", încercând să identific soluţii viabile, alternative la problemele clasice din societatea în care trăim. În articolele pe care le-am scris, am arătat cu degetul în stânga şi în dreapta încercând să atrag atenţia asupra problemelor specifice care se amplifică pe zi ce trece. De data asta am să lansez o provocare pentru tinerii care vor să vadă dincolo de cuvinte, tinerii care vor să schimbe ceva şi sunt dezorientaţi, tineri care la fel ca şi mine, îşi caută modele în România de astăzi. În toată această harababură, se naşte şi creşte o generaţie de oameni deosebiţi, cu iniţiativă, noile modele ale ţării. Despre cine vorbesc? Despre persoanele care fac voluntariat în adevăratul sens al cuvântu

Câţi dintre noi pot asocia dansul cu prietenia, câţi pot vedea dincolo de o tabără gratis un prilej de a cunoaşte oameni noi, de a crea legături durabile şi de a concepe planuri filantropice indiferent cât de fanteziste ar părea la prima vedere? Câţi îşi pun întrebarea dacă merită să participe la un proiect pentru care alţii au muncit săptămâni întregi şi câţi cu un zâmbet pusilanim o fac din complezenţă sau că alergatul după găurile colacilor din coada câinilor nu le mai suscită interesul? Poţi oare raţionaliza că această tabără nici măcar nu se referă la tine, ci strigă în glas obştesc: "Toţi"?! Poţi să te implici din perspectiva unei persoane altruiste? Nu sunt raţionamente apodictice, nici măcar invitaţii inepte, sunt provocări emise de o mână de tineri ale căror pasiuni nu se limitează la a tăia frunze la câini sau a chinui câteva ore într-un bar, o sticlă de bere. Ei sunt cei care merg prin cluburi pentru fervoarea ce-o simt în fiecare vibraţie şi-o trăiesc cu fiecare m

Poate încă suntem priviţi ca şi o ţară din lumea a treia, dar încercăm să schimbăm cât putem şi să aducem ţara pe un drum european. Din nefericire, situaţiile nefavorabile pe care singuri ni le creăm îi determină pe occidentali să ne privească în continuare cu suspiciune. Uneori aşteptăm prea mult... vrem perfecţiune... dar perfecţiunea nu e pe Pământ... Până la urma fiecare e liber să aibă propria părere dar cert e că nu ne putem îmbăta cu apă rece, nu ne putem preface că totul e bine. Trebuie să schimbăm ceva în ţara asta. Am încercat să fiu cât de realist şi de obiectiv am putut şi încă ar mai fi destule de zis (în esenţă, articolul "Tinerii Mileniului III" este destinat tinerilor). Cred că am reuşit. Şi nu cred că sunt hazardat când fac astfel de afirmaţii fără să văd că astfel de lucruri se întâmplă, nu spun "poveşti cu peşti şi avioane". Cred însă că există probleme mult mai grave şi mai urgente decât aceasta, dar mai cred că problemele cu care se confruntă t

Încă o problemă specific tinerilor până în 22 ani este superficialitatea şi lipsa consecvenţei eforturilor lor. Mulţi adolescenţi invocă inutilitatea unei activităţi pe care ei nu vor să o facă în mod profesionist şi serios, se feresc să se responsabilizeze sau să depună un minim efort. Paradoxal, tinerii nu mai au timp să fie ei înşişi, să-şi spună ofurile - nici nu prea au cui dacă e să fim sinceri. Încrederea în cei din jur poate reprezenta deci o altă problemă a tinerilor. Societatea actuală ne poate face aşa cum suntem, dar nu putem da vina pe alţii pentru acţiunile noastre. După cum am menţionat, noi tinerii copiem modele pe care le vedem pe micul ecran şi dacă, de exemplu, toată ziua îi vedem pe parlamentari cum dorm în Parlament, unii sunt ademeniţi să facă la fel sau şi mai grav, să afirme:,"Devin parlamentar şi n-am nicio grijă... toată ziua dorm şi câştig şi bani frumoşi". Există o sumedenie de astfel de idei care persistă în rândul tinerilor şi nu ar trebui

Adolescenţii din ziua de azi ar trebui, după părerea mea, să ştie, să vrea şi în final să îmbine plăcutul cu utilul, seriozitatea cu gluma, responsabilitatea cu umorul, să aibă o atitudine, o speranţă şi o dorinţă de viaţă ridicate, să fie impulsionaţi prin ceea ce fac, să îşi dorească mai mult şi mai bine pentru comunitatea în care trăiesc şi deci, să se implice mai mult în proiecte sociale şi în diferite activităţi culturale care le sunt destinate cu preponderenţă. Aici e vorba şi de respectul faţă de cei din jur, dincolo de puţinul egoism pe care trebuie să-l avem fiecare pentru a evolua valoric, material şi spiritual. Tinerii sunt conduşi, în general, de speculaţii şi de zvonuri, iau anumite decizii la influenţa “grupului”, ignorând adevăratele lor dorinţe şi încălcând anumite valori proprii, lucru extrem de periculos şi ameninţător pentru un adolescent. Mulţi din tinerii de azi nu cunosc şi nu înţeleg valori şi principii pentru care unii dintre compatrioţii noştri şi-au dat viaţa

Se spune că un tânăr între 16-19 ani îşi conturează personalitatea şi caracterul în perioada de liceu şi tinerii despre care vorbesc sunt tinerii din licee, tinerii absolvenţi şi adolescenţii. Populaţia României a suferit o schimbare de atitudine după 1989. Odată cu căderea comunismului, a început o nouă, “epocă” pentru România post-comunistă. Tinerii, în principal, au început să-şi exprime dorinţele şi aşteptările imediat după aşa-zisa "revoluţie"; au devenit liberi în gândire şi abordare a vieţii. În prezent, după 18 ani de "tranziţie", suntem membri UE şi încercăm să ajungem din urmă statele din Occident care ne-au luat-o înainte în perioada comunismului. Odată cu elibererea de sub dictatura comunistă, în România au pătruns noi modele occidentale de gândire, noi tendinţe, noi tehnologii menite să schimbe România în bine. Urmele şi rănile sistemului comunist mai persistă din nefericire până azi. Aşteptările pe care românii le au de la generaţ

Ce caut eu în această Organizaţie? ... Nu aş putea să vă răspund. Simt doar că aparţin în sfârşit unui grup care nu mă trimite cu gândul la activităţile de turmă specifice organizaţiilor, care se manifestă prin fiecare individ deşi acţionează ca un tot unitar, care în ciuda zidului ce se construieşte în jurul lor, au învăţat să vadă dincolo de el, care nu suferă de fasoane şi fiţe când vine vorba să pună umărul la treabă şi care trag nădejde că vocea lor se va auzi într-o zi. Care te fac să-i îndrăgeşti din prima clipă şi sunt atipici adolescenţilor din tagma lor care ciofligăresc pe seama altora şi taie frunze la câini pe banii părinţilor, care au învăţat că munca în folosul comunităţii dincolo de idealizări socialiste, dă bine pe un C.V. şi face diferenţa între cel ce va sta ţanţoş în mâinile angajatorului şi cel ce se îndreaptă vertiginos spre coş, care îmi apreciază părerile sau le dezaprobă prin comentarii pertinente sau în cel mai rău caz au capacitatea de a contura o părere. Ei

"Zilele trecute am dat peste o cunoştinţă mai veche, care acu' vreo patru ani, în vremea mea de pribegeală spirituală încerca din răsputeri să mă orienteze pe drumul utopic al asociaţiilor studenţeşti şi ale manifestărilor cu caracter voluntar. Cu un aer persiflant însă refuzam cu fantezista-mi încăpăţânare orice ţinea de ONG-uri, asociaţii, spirit gregar şi adunare în masă. Înainte de a critica însă trebuia să experimentez, astfel m-am trezit într-o dimineaţă însoţindu-i pe cei de la ASCOR. Nu m-am identificat cu concepţiile lor profund teocratice, (nu mă înţelegeţi greşit, cred în Dumnezeu şi ştiu că face parte din ceea ce sunt ca fiinţă, dar cred in felul meu discret şi interiorizat), însă îi apreciam pentru spiritul organizatoric, în plus aveau nişte bomboane de ciocolatăăă... A urmat o perioadă îmbătată în filme bune la Casa Ursachi, cunoscută ca şi Clubul Cinefililor, în care, prin prezenţă dădeam impresia apartenenţei şi de pe urma căreia am câştigat experienţe uimitoa