Confesiuni: Prima mea zi la ASIRYS
Asirys a fost pentru mine, până de curând, un loc, un grup de oameni, o oportunitate de care mă îndepărtam singură, în ciuda faptului că în adâncul sufletului, îmi doream să experimentez măcar puțin din magia pe care o simțeam emanată de toți cei implicați în această organizație. Peste tot în jurul meu vedeam și auzeam de spectacole, festivaluri și tot felul de activități o rganizate de Asirys, pe care le admiram din umbră, refuzând ideea de a participa și eu. Nu știu dacă am scăpat cu totul de timiditate sau am reușit în sfârșit să-mi omor emotivitatea din rădăcini, însă cert este că mi-am luat inima în dinți și am făcut primul pas. Deși credeam c-am să fiu singura care se gândește să vină într-o zi atât de urâtă, friguroasă și înnourată, am fost surprinsă să mă văd înconjurată de un grup de oameni veseli cu zâmbete călduroase, ce nu păreau a fi deloc balauri care să mă înfulece, așa cum mintea mea colorată își imagina. Inima îmi bătea atât de puternic în pragul ușii, încât s