Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Măsurile capabile să remedieze problemele și să permită unui oraș mic, să concureze mult mai eficient cu marile orașe ca locuri de viață și de activitate au în vedere aspectele de dezvoltare a unor specializări prin exploatarea avantajelor naturale și istorice. În primul rând vă voi prezenta avantajele naturale și istorice ale orașelor mici: calitatea forței de muncă, resursele locale, prezența unei universități sau a unui centru de cercetare, atracția mediului natural și a regiunilor înconjurătoare. Una dintre cele mai mari facilități care ne este oferită de orașele mici este calitatea vieții comparativ cu zonele urbane.     Dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor necesare pentru a susține creșterea firmelor și a locurilor de muncă, include și creșterea posibilităților de educație și formare profesională cerute de industriile și serviciile locale.     De asemenea, pentru întărirea capacității locale de planificare și de punere în practică a unei strategii de dezvoltare urb

Publicăm un prim articol, realizat de Cristina Tăbăcaru, dedicat dezvoltării comunitare.    Cultura și diversitatea reprezintă domenii cheie ale competenței orașului. O viziune culturală pe termen lung poate fi o legătură esențială în planurile orașului pentru dezvoltare economică și socială. Prin urmare, unitățile și activitățile de cultură ar trebui să facă parte dintr-o abordare integrată a planificării orașului și regenerării urbane.   Asemenea mediului, amenajările culturale reprezintă un element cheie determinant al atractivității orașului. În special, o cultură diversă și vibrantă este un factor de localizare important pentru atragerea forței de muncă specializate și a industriilor creative. În plus, mândria locală, identitatea și imaginea pe care orașul o prezintă lumii sunt în mare parte determinate de calitatea scenei culturale locale. Cultura este importantă pentru toate orașele, dar în special pentru schimbarea imaginii de oraș degradat.   Festivalurile de muz

TED.com este unul din cele mai complexe şi interesante siteuri educative şi inspiraţionale pe care le ştim. Din acest motiv, o să încercăm să-l valorificăm şi să împărtășim cu voi cât mai multe informații pe tema dezvoltării comunitare sau dezvoltării durabile. Începem cu acest material (am inclus şi transcriptul disponibil pe site).   "Dorinţa de a trăi altfel poate porni din cele mai neobişnuite locuri. Sunt din Todmorden, un orășel comercial din nordul Angliei, 15 mii de locuitori, între Leeds şi Manchester. Un orăşel destul de normal. Arăta aşa, iar acum arată aşa, cu fructe, legume şi plante aromatice peste tot. Îi spunem „Grădinărit de Propagandă”. (Râsete) Parcarea de mașini din colţul gării, în faţa Centrului de Sănătate, grădinile oamenilor, și chiar în faţa postului de poliţie. (Râsete) Avem faleze comestibile de-a lungul canalului și avem cimitire roditoare. Pământul e extrem de bun. (Râsete) Am inventat și o nouă formă de turism, se numeşte „Turism de Legume”

Acest tip de agent comunitar este o inovație a Fundației Civitas care a derulat în perioada noiembrie anul 2002-octombrie anul 2003, programul-pilot „Facilitator comunitar” în parteneriat cu Consiliile Judeţene Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Scopul proiectului a fost acela de a promova şi facilita dezvoltarea locală prin întărirea capacităţii instituţionale şi profesionale a administraţiei publice locale, în vederea creşterii nivelului de trai din zonele rurale.   Ideea de bază a acestei inițiative a fost aceea că resursa umană bine pregătită, stă la baza proceselor de dezvoltare comunitară deoarece este în măsură să mobilizeze și să valorifice celelalte tipuri de resurse. Facilitatorii comunitari au fost definiți ca „ persoane cu pregătire specială, care se găsesc sau se deplasează în comunităţi şi îndeplinesc la faţa locului o serie de funcţii, al căror scop general este de a pregăti comunitatea pentru o acţiune viitoare (Consorţiul pentru Dezvoltare Rurală, p. 8). ” În prima faz

"Comuna Cătina este una dintre cele mai mici din judeţul Cluj, relativ izolată, dar acest lucru nu îi împiedică pe membrii acestei comunităţi să îşi spună ,,cătineni”- oameni simplii cu respect pentru tradiţie şi credinţă, care îşi văd de treburile zilnice, precum cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Facilitarea comunitară , precum şi contactul cu locuitorii era ceva nou pentru mine şi mai târziu am constatat şi pentru ei care nu ştiau foarte clar ce caută tânăra aceea la ei în comunitate (A.S., facilitatorul comunitar). Această încredere a fost diminuată cu timpul pentru că întâlnirile informale pe care le-am avut cu oamenii simpli cât şi cu ,,oamenii de vază” din cadrul comunei (medic, învăţător, preot), au făcut să se înţeleagă că există alternative la dificultăţile cu care se confruntă şi că este deosebit de necesară colaborarea şi mobilizarea în vederea reuşitei unei acţiuni comune. Cu toate că toţi erau conştienţi de probleme, nimeni nu se încumeta să spună ,,

În vara anului 1981, un grup de cetățeni hotărăște să înființeze o aducțiune de apă în satul Micești. Situat în comuna Tureni, județul Cluj. Satul avea o populație de 904 locuitori (la recensământul din 1977), aproape în totalitate români. Ocupația de bază a localnicilor era agricultura și creșterea animalelor și o mare parte dintre aceștia erau salariați în unități industriale din Turda sau Cluj-Napoca. Aproape fiecare gospodărie avea fântână, dar pânza freatică în această zonă este la 16-20m adâncime și nu existau pompe sau hidrofoare pe piață,sau în orice caz, pomparea apei ar fi costat mult. Satul are un potențial hidric bun, cu un curs de apă permanent, Valea Micuș (cu o lungime de 15 km, izvorăște de sub vârful Peana altitudine de 800m se varsă în V. Hașdate, înainte de intrarea în Cheile Turzii) debit bun și cu drenaj adânc (nu seacă niciodată). De asemenea izvorul Șipotul Mare, cu apă potabilă are un debit bun, este izoterm (nu îngheață iarna) și alimentează dintotdeauna jgh

Participarea comunitară reprezintă implicarea activă a membrilor în procese de dezvoltare care au ca obiectiv ameliorarea condițiilor de viață ale comunității sau ale unor grupuri din comunitate. Finalitatea procesului, adică producerea binelui comun este importantă. „ Binele comun este treaba poporului; iar poporul nu este orice grup de oameni, asociați într-o formă sau alta, ci este împreunarea unui număr mare de oameni, uniți printr-un acord asupra legilor și a drepturilor și prin dorința de participare spre folosul tuturor (Cicero20, Republica, I, 25, apud Putnam, 2001, p 133) ”. Acțiunile comunitare se bazează pe participare voluntară sau dezinteresată, sau pe participare din interes. În fapt, voluntariatul și participarea (co)interesată, sunt extremele unui continuum în care se poate plasa participarea. Cu toate că asociațiile de voluntari „sunt mijlocul primordial prin care funcția de mediere între individ și stat este performantă (Almond, Verba, p. 262)”, nu toate acți

Claca și șezătoarea sunt două forme de cooperare comunitară informală, legate mai mult de calendarul agricol și de ciclurile vieții rurale, care au rădăcini adânci în tradiția populară. 1. Claca constă în participarea colectivă și uneori reciprocă, la efectuarea unor lucrări agricole care trebuie efectuate în timp scurt pentru a nu compromite producția (seceratul cerealelor, culesul strugurilor, porumbului și alte lucrari de sezon), la construcția caselor, la ocazii speciale (nuntă, botez, înmormântare). Claca pentru munci agricole a fost și încă mai constituie pe alocuri un mod de cooperare menit să crească productivitatea muncii , prin suplinirea absenței utilajelor agricole sau a altor mijloace tehnologice, cu concentrarea forței de muncă într-un timp scurt. Claca are însă și o dimensiune mai profundă decât cea economică, o trăsătură importantă a acestor acțiuni comune fiind posibilitatea de socializare . Acest obicei este cunoscut pe întreg cuprinsul țării și prezintă desigur

Meseșenii de Sus este un străvechi sat românesc, din comuna Meseșenii de Jos, jud. Sălaj, care în pofida situării în proximitatea municipiului Zalău, are caracteristicile ruralului profund. În anul 2007, primarul comunei și-a propus să ofere condiții mai bune de învățătură și de viață copiilor din sat, aflați în dificultate. În urma discuțiilor din primărie pe baza datelor și anchetelor sociale, s-a născut ideea generoasă a înființării unui centru de zi, în care copiii să-și petreacă orele de după școală în condiții pe care nu le pot avea acasă.   Această idee s-a materializat într-un proiect intitulat “Împreună pentru copii, prin servicii sociale de calitate”, finanțat prin programul PHARE 2006. Astfel în perioada decembrie 2008-noiembrie 2009 s-a reamenajat un vechi local de şcoală din fondurile proiectului și dintr-o contribuție substanțială a primăriei. Săli de clasă moderne sală dotată cu birouri și calculatoare, cu televizor și videoproiector, spații pentru jocuri și socializ

Începând cu anul 1920, pe baza Decretului-Lege Nr. 3138 din 23 iulie 1919 pentru înfiinţarea şi organizarea comitetelor şcolare şi regulamentul pentru organizarea comitetelor şcolare de pe lângă şcolile primare, în comunele rurale și urbane din România, s-au înființat și au funcționat comitete școlare cu personalitate juridică. Acestea erau alese odată la patru ani de adunarea generală, formată din locuitorii cu drept de vor din comuna rurală și aveau în componență reprezentanți ai corpului didactic și autorităților locale, cetățenilor și părinți ai elevilor și foști elevi.   Scopul acestor comitete (art. 2 din regulament) era: - supravegherea conducerii şi bunului mers al şcolii; - asigurarea întreţinerii localului şi a materialului didactic, dotarea şcolii cu cele necesare; - clădirea, completarea şi îmbunătăţirea localurilor anexate şcolii; - contribuția la înfiinţarea grădinilor şi muzeelor şcolare, a atelierelor de lucru; - înfiinţarea şi susţinerea bibliotecilor şcolare şi pop

O comunitate poate avea sens doar dacă membrii acesteia, sau măcar o parte din ei, își revendică în mod conștient apartenența la grup, dar nu și în cazul în care ea ar fi definită din exterior, fără asentimentul persoanelor interesate.  Comunitatea s-a dezvoltat pornind de la familie și s-a impus mai ales în așezări rurale sau orașe mici, unde contează legăturile de sânge, de prietenie, obiceiurile, normele morale comunitare, unde economia bazată preponderent pe activitățile agricole, nu urmărește neapărat câștigul. Evoluția economică și progresele pe linie de urbanism au condus la evoluția comunității spre ceea ce Tönnies numea societate, unde individul trăiește pentru sine, iar relațiile sociale și economice cu ceilalți sunt de concurență. În viziunea lui Max Weber, comunitatea este o entitate acțională, capabilă de autoorganizare, în care relațiile dintre oameni se bazează pe conștiința apartenenței tradiționale sau subiectiv-afective, neexcuzând însă influențele externe.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost creat şi introdus la mijlocul anilor 1970 de fondatorul Institutului Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare, Barbara Word (Satterthwaite, 2006). În anul 1987, într-un document publicat de ONU, dezvoltarea durabilă a fost definită ca „ un proces de schimbare în care exploatarea de resurse, direcţionarea investiţiilor, orientarea dezvoltării tehnologice şi schimbările instituţionale, sunt armonizate şi sporesc potentialul prezent şi viitor, de a satisface nevoile și aspiratiile umane ”. Este vorba de un mod de dezvoltare bazat pe solidaritatea între generații, care să permită „ îndeplinirea necesităţilor generaţiei prezente, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi ”, considerând deci patrimoniul natural (apă, aer, materii prime) ca pe un stoc de resurse, a căror utilizare, exploatare, să nu exceadă capacitatea lor de regenerare naturală. *Raportul Brundtland În cazul în care creșterea econ

John Friedmann a propus în lucrarea sa din 1992 „Empowerment. The Politics of Alternatives Development”, un model de dezvoltare de tip endogen , aplicabil oraşelor și zonelor periurbane cu care acestea dezvoltă relații complexe. Cele 7 domenii („clusters”) ale dezvoltării endogene ar fi (Friedmann, 2006, p.p. 5-11): 1. necesitățile umane fundamentale-garantarea educației, acces la servicii de calitate, asigurarea de locuințe la prețuri rezonabile; 2. susținerea dezvoltării unei societăți civile organizate și independente 3. moștenirea urbană (regională)-în termeni de patrimoniu și viață culturală-care să conducă la întărirea coeziunii și la identificare; 4. susținerea instituțiilor culturale, intelectuale (calitatea universităților și institutelor de cercetare), artistice, susținerea creativității. 5. gestionarea durabilă a resurselor naturale (păduri, lacuri, plaje, ferme, etc.) 6. calitatea mediului înconjurător (apă, aer, sol, biodiversitate, etc.) 7. calitatea inf