Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul urmăreşte să încurajeze copiii şi tinerii să se implice în cunoaşterea şi păstrarea obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor de iarnă. 

Festivalul constă în organizarea unei parade în satul Ţibăneşti, urmat de un concurs al obiceiurilor de iarnă între reprezentanţi ai satelor din judeţul Iaşi. Au confirmat participarea satele: Lețcani, Ruginoasa, Bălțați, Voinești, Ciurea, Ciurbești, Ipătele, Țibănești, Glodenii Gândului, Golăieşti, Jigoreni, Tungujei, Ţibăneşti. În continuare așteptăm confirmarea altor sate de a participa cu propriile obiceiuri de iarnă. De asemenea, pe scena festivalului vor urca artişti şi ansambluri consacrate.


„Din Vatra Satului” a luat ființă
în urmă cu 4 ani datorită Ludmilei Răchieru, organizatoarea festivalului, care împreună cu Primăria Țibănești și Asociația Super Tineri (ASIRYS) au dezvoltat inițiativa într-un eveniment inedit, ce este la a doua ediție în acest format.

După concurs, va avea loc un recital susţinut de artişti populari, cei care au confirmat participarea până la acest moment, sunt:

Ansamblul 7 Coline
Ludmila Răchieru
Zamfira Caciur
George F. Palade
Diana Penciuc
Dănuţ Arotăriţei
Taraful Căminului Cultural Ţibăneşti, coordonat de Lucian Vornicu

Festivalul are ca obiectiv susţinerea şi promovarea manifestărilor folclorice de iarnă în regiunea Moldovei şi se adresează: cadrelor didactice, elevilor, ONG-urilor şi grupurilor folclorice de amatori din regiunea nord-est.

Perioadă înscriere: 10 noiembrie - 15 decembrie 2017
Perioadă desfăşurare: 17 decembrie 2017
Locaţie: Căminul Cultural din satul Ţibăneşti

Secţiuni:
1. Cântece populare de iarnă
2. Dansuri populare
3. Datini, obiceiuri şi tradiţii de iarnă

Pentru înscrieri, trimiteţi un email la adresa: fya_f@yahoo.com sau comunicaţi prin telefon la numărul (0751) 065 821, următoarele informaţii:

      Secţiunea şi descrierea momentului artistic:
      Numele şi prenumele artiştilor implicaţi:
      Vârsta:
      Școala/Instituţia/Grupul:
      Numele îndrumătorului:
      Localitatea:
      Județul:

Este important să menţionăm următoarele:

NU SE SOLICITĂ TAXĂ DE PARTICIPARE.
Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni.
Fiecare artist va primi diplomă de participare şi/sau adeverinţă de activitate extra-şcolară, semnată de toţi partenerii.

"Tradiţia adevarată e singura merinde sufletească."
Liviu Rebreanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani