Preambul de Dragobete

În data de 25 ianuarie 2016, la ora 16:00, vă invităm la Centrul de Voluntariat din cadrul Clubului Copiilor Tîrgu Frumos, la evenimentul "Preambul de Dragobete". Acţiunea urmăreşte prezentarea iubirii şi a manifestării acesteia, prin momente artistice şi provoacă participanţii la discuţii în cadrul unei cafenele publice, despre "ce este iubirea?". Va fi adus în discuţie Institutul de Fericire, vom vorbi despre psihologia iubirii şi a fericirii şi vom urmări câteva filmuleţe TED ce prezintă rezultatele unor studii de specialitate despre iubire şi fericire. 

Vom prezenta câteva cărţi de specialitate, iar participanţii vor fi invitaţi să-şi exprime liber ideile în domeniu. 

Programul "Preambul în Dragobete"
16:00 - 17:00: Momente artistice: 
- Monologul „Decalogul vieţii”, preluare din textele actorului şi regizorului Roberto Benigni, pe muzica lui Ludovico Einaudi; 
- Moment de dans contemporan; 
- Piesă de teatru; 
- Moment muzical – rap, în premieră, compoziţie a elevului Eusebiu Toma, cu titlul ”De Dragobete”; 
- Trupa Vox, cu piesă „Să ne iubim”, remember Cenaclul Flacară, Gil Ioniţă, versuri Adrian Păunescu;
17:00 - 17:30: Idei despre iubire - proiecţii filme TED.com
17:30 - 19:00: Cafeneaua publică, dezbatere pe tema exprimării iubirii şi a relaţiilor interumane armonioase şi pozitive
19:00 - 20:00: Film artistic - "Sub aceeaşi stea"
20:00 - 20:30: Jocuri de societate.

"Preambul în Dragobete" este propus de elevii clasei a X-a şi a XI-a, de la Liceul Special "Moldova", coordonaţi de profesor psihopedagog  Cătălina Rîznic, în cadrul Programului "Parteneriat pentru Dezvoltare Culturală".

Programul "Parteneriat pentru Dezvoltare Culturală" face parte din proiectul Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos, un proiect implementat de Asociaţia SUPER TINERI ASIRYS în oraşul Tîrgu Frumos, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org, precum şi adresa Fondului ONG: www.fondong.fdsc.ro.‪

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani