Finanțare: Agricultură sustenabilă

Enel Cuore, organizaţia non-profit a grupului internaţional Enel, alături de Universitatea “Alma Mater Studiorum” din Bologna, a lansat un apel de finanţare pentru proiecte de afaceri care implică agricultura urbană, agricultura socială sau “comunităţile alimentare” (comunităţi formate în jurul unor preocupări care ţin de alimentaţie).

Proiectele propuse trebuie să promoveze horticultura comunitară, ca soluţie pentru îmbunătățirea siguranţei alimentare, ca alternativă pentru sustenabilitatea mediului sau ca metodă de asigurare a incluziunii sociale.

În plus, iniţiatorii trebuie să vizeze comunităţile rezidenţiale, centrele comunitare şi centrele de reabilitare. Cu alte cuvinte, trebuie să se adreseze tinerilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor care provin din familii dezavantajate, persoanelor care locuiesc în centre sociale, femeilor şi copiilor.

Conform organizatorilor, vor avea prioritate iniţiative precum:


  •     Proiecte de horticultură comunitară în zone rurale şi urbane, prin care se încearcă îmbunătăţirea siguranţei alimentare;
  •     Proiecte de horticultură sustenabilă, prin care se încearcă protejarea biodiversităţii, reducerea impactului asupra mediului său încurajarea folosirii corecte a resurselor naturale;
  •     Proiecte de horticultură socială, prin care se urmăreşte formarea unor comunităţi în zone dezavantajate din punct de vedere economic;
  •     Proiecte de terapie horticolă, cu rol în ameliorarea stării de sănătate în diverse afecţiuni;
  •     Proiecte de educaţie şi recreere horticolă;
  •     Proiecte de horticultură care creează locuri de muncă pentru tineri aflaţi în situaţii dezavantajate.

Finanţările vor fi acordate în principal pentru dezvoltarea infrastructurii şi achiziţionarea de bunuri de capital, precum: echipamente şi unelte, rezervoare pentru stocarea apei, depozite, echipamente pentru procesarea produselor, unelte şi echipamente pentru dezvoltarea unor tehnici inovative de producţie şi de monitorizare a proceselor industriale etc.

Asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale, cooperativele sau întreprinderile sociale care activează în domeniu îşi pot înscrie proiectele până pe 7 iulie 2014, pe site-ul Enel Cuore.

În etapa de evaluare a proiectelor, vor conta atât adaptarea la context, cât şi experienţă şi implicarea iniţiatorilor. Nu există o limită în ceea ce priveşte numărul de proiecte finanţate sau a sumelor acordate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani