Testimonial Larisa Zugravu

Suntem ceea ce realizăm cu fiecare clipă şi tot ce nu regretăm când s-a sfârşit ziua. Ne defineşte produsul fiinţei noastre în toată complexitatea imaginaţiei, muncii şi emoţiilor ce-au fost investite şi nu planul fantasmagoric a ceea ce-ar fi trebuit să iasă.
Când auzi pentru prima dată cuvântul antreprenor inevitabil îţi vine în minte imaginea deificată a unei persoane capabilă să scrie în fiecare persoană o nouă poveste de succes şi să creeze în cei pe care îi atinge cu experienţa lui nevoia de reconversie şi independenţă managerială. Iar când cel iniţiat şi-a desăvârşit formarea, antreprenorul îşi strânge instrumentele şi îşi îndreaptă optimist privirea spre un nou proiect.
Antreprenoriatul social implică un pic de nebunie, pentru că vei trata probleme care nu-ţi aparţin, dar le vei face personale; implică mult curaj, pentru că este un domeniu necunoscut în România şi de care nu s-a auzit în mediile cărora te adresezi şi o inimă în perfectă stare de funcţionare, pentru că vei încerca să produci şi să administrezi un capital de risc pentru a trata probleme sociale ce se adresează persoanelor din medii defavorizate sau cu dizabilităţi. Pentru a face mai interesantă şi mai credibilă povestea... toate astea în România, o ţară aparent fără resurse economice, în criză prelungită şi în care spiritul civic se găseşte în cărţile prăfuite ale bibliotecii.
Într-un mic orăşel aproape trecut cu vederea pe harta României, Tîrgu Frumos, un ONG local, fără a părea lipsită de modestie pot spune, singurul activ, şi-a propus să dezvolte tineri antreprenori sociali dintr-o mână de tineri curajoşi, din care unii nici n-au atins vârsta majoratului.
Astfel a luat naştere proiectul Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali, o acţiune tupeistă, justificată de nevoia tinerilor de a ieşi din amorţeala ce le-a fost indusă şi de a evolua aşa cum le dictează creativitatea.
Am fost introdusă în lumea prieteniei de discuţiile libere şi agresiv susţinute sau contestate de militanţii optimişti sau răniţi pe căile grele ale relaţiilor interumane prin vocea calmă şi caldă a celei ce poate defini cel mai bine conceptul de prietenie, mereu optimista Andreea.
Am fost provocaţi să gândim mai liber pe ritmuri de hip-hop şi să acceptăm diversitatea indiferent de genul muzical pe care-l preferăm.
Lumea basmelor şi-a deschis porţile pentru cei mici şi poveştile au început să prindă viaţă prin ursitoarea cea bună cu păr bălai – Loredana.
Am fost invitaţi să ne punem limbajul minţii pe piesele vesele ale Scrabble şi să descoperim tainele lui cu îndrumări de la profesionistele noastre şi veşnic nonformale active: Mădălina şi Adina.
Am şters praful de pe cărţi, le-am deschis şi ne-am minunat de existenţa lumii conturate şi a universului ce regenerează mereu sub atingerea curioasă a privirii cititorului alături de Dana şi Marinela care prin talentul lor actoricesc au dat viaţă poveştilor mai puţin auzite ale copilăriei noastre.
Îmi pare rău că nu am cunoscut în profunzime toate proiectele tinerilor antreprenori sociali şi îmi cer scuze de la cei pe care i-am omis din neştiinţă. Sunt convinsă că formarea voastră nu a fost în zadar, fiecare idee stoarsă şi reciclată a devenit importantă cu punerea ei în scenă, fiecare cuvânt tremurat de emoţie şi şoptit sub influenţa apăsătoare a privirii, a avut rezonanţă în inimile celor ce au vrut să audă. Fiecare acţiune scoasă la capăt cu eforturi susţinute şi transpiraţii reci vă aduce cu un pas mai aproape de modelul deificat al antreprenorului social.
Să trăiţi frumos şi acţiunile voastre să reflecte inimile voastre generoase antrenate pentru a fi de folos societăţii.
Scris de Larisa Zugravu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani