Testimonial Made in Europe

Ceea ce a început cu titlu destul de simplu: ”Made în Europe” s-a dovedit a fi pe parcurs un mix de culturi din care au rezultat numai lucruri demne de admirat.

După un drum destul de lung şi o vizită a oraşului Catania, am ajuns în comuna Olivieri, ce nu seamănă deloc cu o comună din România. Poate părea normal, însă am fost uimită câtă agitaţie era la miezul nopţii: terasele erau pline, majoritatea localnicilor se plimbau, iar cei mai în vârstă mergeau cu bicicleta.

A doua zi am început activităţile în spiritual caracteristic, adică mult mai târziu (să nu fii punctual e ceva normal în Italia, iar în câteva zile “ne-am adaptat” şi noi acestei reguli nescrise).

Poluare europeană şi modul în care noi putem să oprim acest proces prin acţiunile noastre zilnice a fost nucleul în jurul căruia s-au derulat activităţile proiectului. Poate părea destul de anostă tematica, însă membrii fiecărei ţări participante au pregătit câte un workshop interesant prin care am putut observa ce probleme de mediu există în Europa într-un mod non-formal. Astfel am partcipat la jocuri de echipă, am pictat ouă, am colectat deşeuri de pe plajă, am făcut Quilling, am jucat o piesă prin intermediul teatrului forum, am confecţionat diverse obiecte de vestimentaţie din materiale reciclate, am creat un calendar cu forografii din Olivieri. În ultima zi am pictat un perete exterior prin care am prezentat toate efectele poluării atât în adâncuri, cât şi la suprafaţă. Fiecare ţară a realizat propria schiţă, iar apoi le-am unit, astfel încât a rezultat un desen ce a întors privirile tuturor trecătorilor şi care transmite faptul că indiferent din ce parte a Europei provenim, problema poluării există pretutindeni şi doar împreună putem diminua efectele ei.

A fost un proiect reuşit într-o locaţie simplă şi plină de frumuseţi ale naturii, în care am mai “crescut” încă puţin în spirit non-formal!












Scris de Mădălina Enea 
Foto: Mihaela Diana Podariu 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani