De ce voluntar acum?

"Zilele trecute am dat peste o cunoştinţă mai veche, care acu' vreo patru ani, în vremea mea de pribegeală spirituală încerca din răsputeri să mă orienteze pe drumul utopic al asociaţiilor studenţeşti şi ale manifestărilor cu caracter voluntar. Cu un aer persiflant însă refuzam cu fantezista-mi încăpăţânare orice ţinea de ONG-uri, asociaţii, spirit gregar şi adunare în masă. Înainte de a critica însă trebuia să experimentez, astfel m-am trezit într-o dimineaţă însoţindu-i pe cei de la ASCOR.

Nu m-am identificat cu concepţiile lor profund teocratice, (nu mă înţelegeţi greşit, cred în Dumnezeu şi ştiu că face parte din ceea ce sunt ca fiinţă, dar cred in felul meu discret şi interiorizat), însă îi apreciam pentru spiritul organizatoric, în plus aveau nişte bomboane de ciocolatăăă... A urmat o perioadă îmbătată în filme bune la Casa Ursachi, cunoscută ca şi Clubul Cinefililor, în care, prin prezenţă dădeam impresia apartenenţei şi de pe urma căreia am câştigat experienţe uimitoare. Am fost de curiozitate, la întrunirile Organizaţiilor Studenţeşti, dar n-am aparţinut nici uneia.

Conversând cu vechea mea cunoştinţă şi istorisindu-i recentele mele intreprinderi, a venit cu întrebarea pe care aşteptam să mi-o pună în calitate de împricinat, "de ce voluntar acum?".

Undeva, în substratul nostru spiritual, consider că se află un sentiment în strânsă legătură cu conceptul de etic şi moral, care din moment ce a ieşit din starea de amorţeală, simte nevoia să se manifeste prin activităţii benevole şi comune fără a aştepta satisfacţii materiale în schimb.

Ce caut eu în această Organizaţie?..."

Articolul pe care tocmai l-ai citit e pledoaria lui Shadi pentru voluntariat. Nu e tot... În umătorul articol vei afla care sunt avantajele implicării într-o asociaţie non-profit, prezentate în stilul unic al Sophiei Shadi.

Comentarii

Anonim a spus…
Nu prea am incredere in ONGuri,de obicei in spatele unei asemenea formatiuni se ascunde cineva care vrea sa profite de pe urma lui, voi cu ce sunteti diferiti?

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani